Răcnea ca o nebună, oglinda din perete

Schimonosind figura, pe care-o, oglindea

Pleznește-n ea nisipul și urlă de regrete

Și geme-n praf de cuarț, iubirile ce avea…

*

Femeia adevărată  cu buze neperche

Iși piaptăna azi gănduri, oglinda așișderea

Privirea verde-i sapă în amintirea veche

O Soare ! într-o poveste fusesei prins, de ea  

 Cănd o  strigai efuziv, înspre popas să steie

Cănd  o priveai cu sete iubind-o  pe-delete

Ce șolduri rubiconde, ce mijloc și ce cheie…

De-i ridicai furoul, mort, înviai  băiete !!!

Iar  gura-ți din izvoru-i  de arșită  se adăpă

Ți-e  ciută-njunghiată  căzută  în genunchi

 Suspină răzvrătită  și-ntr-un  acord de harpă

 Te ghemuiai plăcerii, s-o simti până-n rărunchi.

De la ochi pâna-n călcâie, sărutul tău o-mbie

Privindu-te sălbatic… de parcă-n veci, cerea

Cu  mâinile flămânde… s-o modelezi statuie

Cu  firea ta hulpavă… să scoți mustul din ea

*

Atâta, pentru azi, din molecula-i arsă infernal,

Și-a amintit oglinda, într-un crochiu,  de Gopo

Din-nșir-te mărgărite, ți-a povestit vernal…

Ia uit-o! – râde și se miră hâdă: Quid pro quo!

 

,

Lasă un comentariu

Martie 5, 2013 · 11:00 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s